Chiar dacă Dinamo se află abia pe poziția a opta, Cristi Borcea e convins că echipa pe care o finanțează va reuși să ajungă sus. Acționarul echipei din Ștefan cel Mare vrea Cupa, dar și o clasare în primele trei echipe.
„Am încredere în echipă și sunt sigur că vom realiza obiectivul. Vreau Cupa și o clasare pe podium. În 10 ani am luat 10 trofee și de două ori am ratat titlul în ultima etapă. Acest lucru nu s-a mai întâmplat în istoria lui Dinamo”, a declarat oficialul dinamovist pentru ProSport.
Borcea a explicat și motivele pentru care Dinamo a renunțat la fundașul Leonardo, care s-a dus să dea probe la CFR Cluj. Acționarul „câinilor” spune că Țălnar i-a transmis că este echipa este acoperită pe postul de fundaș stânga: „L-am întrebat pe Țălnar dacă joacă în fața lui Pulhac și mi-a spus că nu, în fața lui Alexe și mi-a spus că nu, atunci de ce să-i dau 200.000 de EURO pe an?”, a mai spus Borcea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER